Home » Știință » NASA studiază un asteroid care ar putea spulbera Pământul în 2135

NASA studiază un asteroid care ar putea spulbera Pământul în 2135

NASA studiază un asteroid care ar putea spulbera Pământul în 2135
Publicat: 07.08.2016
NASA va lansa o sondă spaţială care va studia un asteroid ce ar putea pulveriza Pământul. Sonda îşi va începe odiseea în toamna acestui an şi ar urma să revină pe Terra cu informaţii preţioase în anul 2023.

Asteroidul botezat Bennu are un diametru de cinci sute de metri şi traversează orbita Pământului o dată la şase ani. În clipa de faţă, el nu reprezintă nici un pericol, întrucât se află la mare distanţă de Terra, scrie RFI.

Problema e că în 2135 corpul ceresc va ajunge între Pământ şi Lună şi se va afla deci periculos de aproape de planeta noastră. Experţii NASA cred că există riscul ca traiectoria asteroidului să fie afectată de gravitaţia Pământului, ceea ce ar putea însemna că enigmaticul corp ceresc ne-ar putea face o „vizită” neaşteptată, mai târziu, în secolul respectiv.

Şansele unui impact de acest gen sunt mici, dar nu pot fi excluse, atrag atenţia cercetătorii. Dacă o asemenea catastrofă ar avea loc, ar echivala cu trei miliarde de tone de explozibil de mare putere, iar explozia ar fi de 200 de ori mai puternică decât bomba atomică de la Hiroshima, potrivit The Times.

Ce vor să facă oamenii de ştiinţă? Experţii NASA vor lansa în septembrie o sondă spaţială, botezată Osiris-Rex, care va călători pe orbita Soarelui timp de un an, pentru a prinde viteză, după care se va alinia pe traiectoria asteroidului, pe care ar urma să-l întâlnească în august 2018.

Ce urmează seamănă pe undeva cu scenariul filmului Armageddon din 1998, în care o echipă condusă de personajul interpretat de Bruce Willis instalează o bombă nucleară pe un asteroid ce ameninţa Pământul, pentru a-i devia cursul.

Revenind la sonda noastră spaţială, Osiris-Rex va însoţi asteroidul timp de un an, perioadă în care va analiza compoziţia chimică şi istoria geologică a ameninţătorului corp ceresc.

Sonda va lua o mostră de sol de pe asteroid, după care se va îndrepta înapoi pe Terra, unde ar urma să ajungă prin anul 2023.

Informaţiile colectate despre dimensiunile, masa şi compoziţia asteroidului îi vor ajuta pe experţii NASA să înţeleagă mai bine formarea acestor corpuri cereşti şi s-ar putea dovedi vitale pentru generaţiile viitoare de oameni de ştiinţă, în eventualitatea în care omenirea va avea nevoie de un Bruce Willis să o salveze de la o catastrofă.

Sursa: RFI

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship